Fictiv

Am mainile cusute. Articulatiile mele sunt innodate. Coloana mea vertebrala a prins radacini de undeva din soldurile mele si practic sunt sudata de ea. Partea de jos a corpului meu este paralizata si simt cum tasnesc siroaie de ganduri din capul meu. Cu cat incerc sa ma zbat mai tare, cu atat sunt stransa mai intens si durerea asta care erupe e foarte incerta. Ochii mei ar trebui sa valoreze miliarde acum. Le-au inghetat lacrimile si s'au cristalizat. Se vede tot prin ei,sunt albi. Doua cristale rotunde. Sper sa nu-i pierd cand clipesc,sunt cam fragili acum. Imi cad genele..ma gadila pe obraz. Arunc un zambet mic. Am buzele intacte,dar nu pot sa vorbesc. Nu stiu ce sa spun,desi as vrea. Si urechile mele sunt normale. O data la ceva timp imi aud cate o amintire. Sunt distractive puzzleurile mintale. Nu te lasa sa uiti. Mi se revarsa o urma de nisip pe gat,in jos. Simt cum imi zgarie carnea pe dinauntru. Ma inec un pic cu sange. Am inspirat praf in continuu si cred ca plamanii mei sunt cenusa,poate-ar trebui sa inspir mai tare ca sa-i curat. Au trecut 1000 de ani de cand stau pe scaunul asta si inca imi mai palpaie pulsul. Sunt prea veche sa mai stau in picioare,ma cam prapadesc. Stiu ceva sigur. Acum ca mi-a cedat corpul,pot sa-mi donez glanda pineala. Poate imi va implini altcineva visele. Noapte buna.

Antropocentrism

Zeii se plimba pe alei. Sub umbrela lor se zareste ploaia rasaritului nocturn. Accentueaza. Trec de coltul fetid,ajung din nou pe alee... Le picura in palma si o strang cu incertitudine. Inchid un ochi si zbiara,zboara...Isi strang pleoapele si merg mai departe. Adopta pentru un moment o forma de inechitate,apoi suspina. Incoltiti de spasme gasesc cheile si trec de usa. Un vant violent ii ineaca. Se-mpiedica-n cuvinte si-apoi nu le mai rostesc. Ar trebui sa fie invingatori dar continua sa se plimbe. Umbla cu o radiera in buzunar,fiecare. Mediteaza la sunetele estompate. Se murdaresc cateodata dar se curata pana la ultima suflare. Isi elimina placenta din incredere. Aveau candva o rama de respect. Regreta pierderea aceea. Era o rama tacuta si cu un motiv de siguranta. Li s-au uscat buzele ascultand trotuarele si calca mai intens. La fiecare tuse lacrimeaza dar se incumeta mai tare sa-si continue drumul. Isi incearca limitele cu fiecare pas. Inca unul pana la banca. Il reusesc si tind sa se aseze. Fosneste o adiere cand trec pe langa ea. Se intalnesc la rascrucea din fata. Zeii se plimba pe alei...

Reasamblare uscata

Devreme.Devreme acasa.Prea devreme..Nu vreau sa ma incerc cu presupuneri..e destul.E bine sa lasi sfarsitul deoparte,doar sa vezi inceputul vesnic.De fapt ma alatur propriei replici.."fara sfarsit si inceput,doar cuprins"..Asa as vrea.Si as mai vrea sa ma simt inconjurata de tot. As vrea sa imi pastrez intregul pentru care am dainuit pana acum. Am multe intrebari,deja sterse si invechite,dar cine sa-mi raspunda la ele decat eu..cine sa incerce mai mult decat mine..Blogul meu este foarte gol,dar cuvintele aruncate pe el,il umplu atat de tare,insa nu citeste cine trebuie,de `fapt aproape nimeni. E foarte marginalizant sa nu-ti cunoasca nimeni gandurile,asa cum le poti exprima mai bine,pe hartie.Ore intregi parcurg din nou,si ce-i drept eu am vrut sa le parcurg doar ca sa ma invat sa simt din nou ce pierd. Intr-adevar e o prostie sa vrei sa simti asa ceva,dar asta e...e blestemul meu,gandurile mele.As putea doar sa-mi pun nelipsita cana de cacao si un film,si sa trec peste,pana maine ar fi gata. Dar de data asta si de acum inainte sper sa nu ma mai intrebe nimeni de ce plang,e explicat aici.As mai vrea o clipa s-o repet,o clipa de demult si de acolo sa continui ce a fost,chiar de'ar fi la fel,macar sa..oricum n'o sa se'ntample. Imi e dor de o inima calda,care ma asteapta mereu acasa..acolo unde este..cald mereu si in siguranta. Cea mai mare greseala..n'am avut suport la ea,la siguranta..si chiar presimt c'o pierd. E o casa mare,dar sunt doar eu in ea acum. Eu si timpul,ne uitam unul la altu' si radem de senectute. Cu lacrimi..dar radem,pentru ca mai avem mult pana sa ne stabilim batrani si in siguranta. SI radem ca prostii..pentru ca batranetea e mai..calda. Nu stiu cum este in rest,dar eu am o speranta constanta si este mare. O speranta cum ca hop va pica ceva din cer si eu am sa culeg acel ceva care va fi de fapt..un strop de..fericire. Si l-as folosi cu grija chiar,doar cand as fi trista..Probabil ca am sa inchei aici..acum este momentul limita..si cana cu cacao& filmul m'asteapta..acum mi le permit,pentru ca-mi voi pastra starea. Dar doar pana va cadea acel ceva din cer..

Despre

E acelasi sunet de pian care ma innebuneste. cea mai mare greseala poate, sa-l evit atata timp cum am facut acum. Poate nu inteleg eu cate degete canta si cate sunt impreunate...E senzatia de nepasare si tremurul care imi eroneaza logica. Poate am nevoie de absenta logicii. E greu sa fiu in locul meu tot timpul. E cea mai proasta dispozitie fragila care imi goleste servetelele. Postere proaste...fara rama,asa calduroase...sunt mult prea multe si le simt pe toate,in momentul asta doar eu. E solidaritatea cea care ma doboara numai din sageti croite cu toleranta...Si toleranta,alta prostie. Cred,dar sigur inca stau pentru o alinare,pentru un raspuns,sau poate un drum scurt catre imbratisare. De ce-mi cresc gandurile numai pe dinauntru si nu ezit sa le ascund...Doar ce n-am mai scris aici de minute'n nopti si zgomot lent. Imi simt arcadele frante,frante de incercare,prea joase pentru seninatate si prea indepartate pentru delir.Vorbind de folii de plastic...mi-am dat-o jos din orizont azi,si parca nu vreau sa recunosc ca-mi spunea adevarul prin transparenta. Nu mi-a fost frica niciodata de mine.A sosit momentul. Ma zbat sa ma inving si nu stiu care sunt dintre toate zambetele si tipetele soptite doar din interior.Parca m-am inecat in proxilitate si nu se mai termina.Gurile de aer tot se evapora. Stiu ca exista ce-mi doresc,numai ca ma zdrobeste faptul ca nu e aici.Sunt poate prea calma,enervant de calma,se stie doar ce prezice emotia respectiva. Asta doar in povesti iredactabile,gravate cu infinit de sclipiri la inceput insa crapate cu cerneala la transcriere. Se sterge doar...ramane urma. Imi plac pozele.Mai ales cele in care starnesc invidie cu atata fericire.Si eu invidiez pozele alea acum. Urasc sa fiu aici,scriind asta. Numai eu pot sti cum ajung intotdeauna sa scriu pentru mine doar. Cert e ca amintirile mele sunt mai ceva ca o serie de romane pe timp de'un secol. Continuarea prefer doar sa mi-o imaginez,asa utopica cum o simt eu mai bine,cum ma pune pe verticala sau macar in oblic. Din nou...e punctul pe care nu vreau sa-l pun vreodata,peste care nu vreau sa trec vreodata,doar sa ma ingrop cu el acolo. Macar de'as calca pe covor pentru ca mi s-au murdarit sosetele si mi-au inghetat talpile iar amorteala asta nu-mi da nadejde.Se hraneste din groaza si substanta de solidaritate. Am crescut mult,am excelat mult,pacat ca e doar in tehnica traforajului. Ascult cum clipeste,cum respira,cum intoarce privirea insa nu spre mine de ceva vreme. S-a agrvat substantial tonul,in prea multe directii ca sa mai exprim ceva.Imi aluneca iritatia de langa gene pe perna.Nu e prea moale,nu cum as vrea. Inchei aici cu o viditate crancena. Ma reincarc din freamat. Maine va fi dens.

Happiness

Era aici,azi dimineata,acum doua zile,pe 22...A stagnat junghiul de la portiera si nu cunosc alternative. Blur. Contrastul meu genial intre absurditate si real..prea execrabilul paradox. Incerc doar,watii urca spre apus,cu tot arsenalul depus, e greu sa nu cazi intr-o balistofobie. Doar decorul e reprezentarea perfectului in kilograme,si doar reprezentarea mai ramane cateodata. Probabil obisnuinta nu apare aleatoriu,poate ciocolata alba e mai buna si nu inteleg de ce vorbesc cu peretele chiar. Ar fi o acreala acuta sa depasesc granitele subitului de-acum. Incoscorizotoriabil. Nu e nevoie de nimic mai mult. Iporcrit'ar fi o pagina de blog pentru descrierea de dinauntrul unei cutii de servetele goale. Ur.asc spatiile si punctele,chiar si virgulele,chiar conjunctiile...as vrea un singur cuvant pentru tot,exact cum inteleg eu. Chiar si atat si am creat riduri care n-ar putea opri un ceas...nu maI spun de timp... O motivatie prea puternica pentru ceva atat de simplu,doar putin lipici. Modul meu de exprimare ce lasa de dorit,ca intotdeauna,proasta impresie. E doar propulsarea gandurilor fara ordine. Puzzle. Am clacat intr-o paralizie prolifica pentru prostie. Si chiar e intuneric si nu vreau sa visez vreodata nimic din ce-a fost sa nu fie in imaginatia mea reala.Cateodata mai ploua,azi,aici deasupra. E frig la 22 grade fix. E 2:22 fix. Lipseste celalalt 1,nu stiu care,sau..chiar amandoi. Nul. E o perdea atarnata de genele oricui asteapta si'un glonte descarcat in "fata" celor care'ncearca. Ambii mor,separat...si numai asta e cauza. A rataci in simplul uscat de implinire. Sa plangi apoi s'adormi cu mainile "stranse"..nimic mai pretios. Imbatranirea siameza in apogeul nasterii din cerc. Infinitate. La doi se sfarseste numaratoarea,asa e povestea,spusa de batrani. Adevarul nu-l gasesti in colturi brute,ci doar in cele patru camere rosii, in atrii si ventricule.

Departe de intelepciune

Nucleul a fost o iluzie. A plecat undeva spre exteriorul cunoasterii lui, loc unde nu se poate afla. L-am uitat deja; sau poate doar...am incercat. Am fost propriul meu idol pana cand am plecat din mine. Totusi nu cred ca-mi pare rau; nici macar pentru toleranta pierduta fara niciun santaj. Mi-as fi dorit alta poveste,da,e adevarat,dar cred ca-mi place finalul pe care mi l-am imaginat. Sunt prinsa undeva intre non-salanta si defect. Exista vreo cale de mijloc printre randurile dintre ele? Nu as vrea sa atarn de streangul ignorantei,in coltul meu de aer,doar al meu simtit,doar de mine si nici atat. Este oare lipsa de dovada...sau eticheta pe care am expus-o? Si totusi dupa toate astea...prima impresie e mereu buna pentru ceilalti,dar nu si pentru orgoliul personal. Fals. Micul geniu exista. Demonstrat doar prin pastrarea increderii de sine. Legea atractiei in orice circumstante. Singurul Dumnezeu. Unde ramane totusi umanitatea? Unde sunt frisoanele de tristete si bucurie?...un mic vid placid sau poate doar publicitate. Incepe filmul, ce-a mai ramas din el,adica tot,mai putin inceputul. Nu stiu daca s-a terminat inceputul si nu stiu ce sa cred uneori despre filme. As vrea doar sa-l simt pe-al meu si nu doar eu, ci tot ce iubesc. Nu cred ca sunt venerata atat cat ar trebui...dar e mult prea tarziu si mult prea devreme sa vorbeasca doar prostia din mandria mea. Posibil ca da. Posibil sa cabrez doar ca sa ajung destul de sus pentru-a-mi vedea piesa de teatru. E o minciuna fata de mine doar. Ma raneste doar pe mine dar n-as vrea sa-mi reprosez asta. Nu cred ca sunt om. Curios de departe de unele emotii. Dac'as putea sa plang as rade de fericire. Pacat. Am gresit sistemul. As vrea sa inteleaga cineva abstractul si absurdul. M-ar intelege perfect atunci. Sunt proasta doar o data...atunci cand nu gandesc direct si perspicace,atunci cand renunt la explicatie. Ar trebui sa plec vreodata din ea...din cealalta eu...?! Sa ma privesc din ambele lumi,din a mea si a ei. apoi sa ma sinucid intr-una si sa mor in ambele. Cu diferenta de timp. Rezolva tot. as ramane in valva care trebuie, cea incurcata, care ma izbeste,ma striga, ma sugruma...si-mi place...o simt. Ma simt. Asa cum sunt. Sunt iubita,doar cateodata si mai ales tot timpul, de cele mai multe ori...doar de mine.